Te conturez intr-o imbratisare, cu orizontul iti cuprind privirea si marea ti-o
intind la picioare…imi desprind umerii dintr-un munte de sticla
si-ti descriu un zbor in caderea-mi peste culmi… imi sprijin soapta
de tipatul unui pescarus- sa-ti dea veste ca am devenit om!
Te conturez intr-o imbratisare, mai uman ca nicicand, mai mare si verde ca-ntotdeauna! Poate ca idealizez o urma de tine, te desprind din timpul tau, poate ca ne-am intalnit in secunda fara sa-i dam macar de veste,
inchipuindu-ne-n neclintirea ei…Poate ca repetam un ritual- o tu si un eu,fara identitate-n vers…
Te conturez totusi ca pe aceasta secunda ce-ti zambeste, aproape vizibil… Cat as vrea sa te aud intr-o soapta, nemaiauzita,
ca un fonem ce nu-si mai recunoaste cuvantul… Ma pierd printre inceputuri si te conturez fara vreo definire, ca mine, aici in mine esti tu si nu te-ai mai desprinde parca…
Si a cuvanta as uita,
si a fi-nu as…
